Pentru fermele pomicole exista posibilitatea accesarii de fonduri nerambursabile prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020, submasura 4.1a – Investitii in exploatatii pomicole.

Scopul investitiilor sprijinite in cadrul acestei submasuri este cresterea competitivitatii exploatatiilor pomicole prin dotarea cu utilaje si echipamente, infiintarea, modernizarea si/ sau extinderea unitatilor de procesare, infiintarea de plantatii pomicole, reconversia plantatiilor existente si cresterea suprafetelor ocupate de pepinierele pomicole.

Beneficiarii acestei finantari pot fi:

  • fermieri si grupuri de fermieri (cu exceptia persoanelor fizice neautorizate)
  • grupurile de producatori si cooperative care activeaza in sectorul pomicol

Sprijinul nerambursabil se acorda dupa urmatoarea schema:

  • Pentru ferme mici (8 000-11 999 SO) intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:

– 100 000 € pentru achizitii simple

– 300 000 € in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare, reconversie etc.)

– 450 000 € pentru investitiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatatiei agricole (productie, procesare, comercializare)

  • Pentru ferme medii (12 000-250 000 SO) intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:

– 200 000 € pentru investitiile care presupun achizitii simple

– 600 000 € in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare, reconversie etc.)

– 900 000 € pentru investitiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatatiei agricole (productie, procesare, comercializare)

  • Pentru obtinere material de inmultire si material de plantare fructifer, intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:

– 600 000 € in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare).

Atentie! In acest caz proiectul trebuie sa fie destinat exclusiv obtinerii de material de inmultire si/sau material de plantare fructifer.

  • Pentru ferme mari (>250 000 SO), intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:

– 250 000 € pentru investitiile care presupun achizitii simple

– 750 000 € în cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare, reconversie)

– 1 050 000 € pentru investitiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatatiei agricole (productie, procesare, comercializare).

  • Pentru formele asociative, intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi:

–  350 000  € pentru investitiile care presupun achizitii simple

 – 600 000 € pentru obtinere material de inmultire si material de plantare fructifer

Atentie!  In acest caz proiectul trebuie sa fie destinat exclusiv obtinerii de material de inmultire si/sau material de plantare fructifer.

–  750 000 € in cazul investitiilor in activitatea de productie (utilaje, infiintare, reconversie)

– 1 050 000 € pentru investitiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatatiei agricole (productie, procesare, comercializare).

Printre investitiile si cheltuielile eligibile se numara:

  • reconversia plantatiilor existente (defrisare, materiale de plantare, sisteme de sustinere, pregatirea solului, lucrari de plantare, sisteme de protectie pentru grindina, inghet, canicula si ploaie, echipamente de irigatii la nivelul exploatatiilor)
  • infiintarea de plantatii pomicole (materiale de plantare, sisteme de sustinere, pregatirea solului, lucrari de plantare, sisteme de protectie pentru grindina, inghet, canicula si ploaie
  • infiintarea si modernizarea pepinierelor pentru producerea de material de inmultire si material de plantare fructifer (materiale de plantare, sisteme de sustinere, pregatirea solului, lucrari de plantare, plase antigrindina, etc)
  • infiintarea, extinderea si/sau modernizarea sistemelor de depozitare, conditionare si ambalare si a unitatilor de procesare la nivelul exploatatiei (unitati de procesare mobile, containere frigorifice refrigerare, containere frigorifice congelare cu camera preracire, grup containere conditionare – peste 70% din produsele depozitate, condiționate, procesate trebuie să provină din exploatatia proprie!)
  • sisteme audio/video de supraveghere, monitorizare si control a plantatiei si a fluxurilor tehnologice din exploatatia pomicola, sisteme de iluminat perimetral al plantatiei pomicole si/sau al zonelor unde se desfasoara procesele tehnologice ale exploatatiei pomicole, statie meteo aferenta plantatiei pomicole
  • achizitionarea, inclusiv prin leasing, de masini/utilaje si echipamente noi, (echipamente de irigatii la nivelul exploatatiilor, remorci agricole/tehnologice, in limita valorii de piata a bunului respectiv)
  • achizitionarea, inclusiv prin leasing, de mijloace de transport compacte, frigorifice, în scopul comercializarii produselor in cadrul lanturilor scurte
  • amenajarea, constructia, dotarea spatiilor de desfacere din cadrul exploatatiei si alte activitati de marketing (autorulote, dozatoare automate de sucuri naturale si alte produse din sectorul pomicol)
  • infiintarea unui site pentru promovarea si comercializarea propriilor produse, etichetarea – crearea conceptului, creare marca inregistrată/brand;
  • investitii care vizeaza imbunatatirea performantelor de mediu ale exploatatiilor pomicole (cresterea eficientei energetice a cladirilor, anveloparea cladirilor, achizitionarea de instalatii de producere a energiei regenerabile la nivelul exploatatiei)
  • imprejmuirea suprafetelor pe care se realizeaza investitia si drumuri de exploatare (in cadrul fermei)
  • completarea golurilor cu puieti in plantatiile de pomi si arbusti (replantare)
  • achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci;

Speciile pomicole care se finanteaza in cadrul acestei submasuri sunt:

  1. Pomi fructiferi – mar, prun, cais, nuc, par, cires, piersic, migdal, gutui, visin, nectarin, alun, castan
  2. Arbusti fructiferi: coacaz negru, agris, mur de gradina, mur cu ghimpi sau fara, coacaz rosu, zmeur de gradina, maces, coacaz alb, afin de cultura, soc negru, trandafir pentru petale, lonicera caerulea, corn, catina, scorusul negru (aronia)
  3. Capsun

Atentie! Prin submasura 4.1A  nu se pot finanta investitii care se incadreaza in urmatoarele categorii:

  • achizitia de cladiri
  • constructia si modernizarea locuintei
  • achizitia de drepturi de productie agricola, de drepturi la plata, animale, plante anuale si plantarea acestora din urma
  • obtinerea de bauturi alcoolice

Lansare apelului de proiecte este estimată pentru luna aprilie 2016

Daca aceasta oportunitate prezinta interes pentru dvs, va invitam sa ne contactati pentru informatii suplimentare. Advice Innovation va pune la dispozitie o echipa de consultanti cu experienta care sa va insoteasca de-a lungul intregului proces: de la identificarea ideii de proiect pana la punerea in practica a acesteiaVa oferim solutii complete de intocmire si depunere a cererii de finantare, precum si asistenta de specialitate in implementarea proiectului.

Email: office@adviceinnovation.ro, Telefon: 031/ 824.15.92. Persoana de contact: Consultant – Corina Constantin.

SHARE ON: Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *